LIFE: Ce am invatat pana la 30 de ani

Nu demult am trecut de această vârstă foarte frumoasă, am împlinit 31 de ani…. i feel proud of this….😎

Nu am avut niciodată sentimentul că îmbatrânesc, nici în prezent nu îl am, aștept ziua în care voi împlini 35 sau 40 de ani, sunt curioasă cum voi fi, prin ce anume voi mai trece, ce voi mai învăța…pe cine voi avea în jurul meu…..

Sunt sigură că la 30 de ani, fiecare vede altfel viața, față de acuma 5 sau 10 ani. Pentru mine cu siguranță s-au schimbat multe.

Pe lânga faptul că am un copilaș 🦋, pe nume Ana, am ajuns la o concluzie: persoanele care contează cu adevarat în viața, sunt cele din familie, și aici mă refer la soțul, în cazul meu, copilul meu , parinții mei, bunicii (care nu mai sunt, din păcate)…..și cam atât, restul… come and go..

c'est la vie

Ce am învățat eu până la 30 de ani? 35 de lucruri, mai importante,  care sunt enumerate mai jos fără o ordine anume și care mi se aplica :

  1. Nu îi pune pe alții pe primul loc, tu trebuie să fii pe primul loc;
  2. Nu încerca să mulțumești pe toată lumea…it will backfire….  vei ajunge chiar să rănești anumite persoane, chiar dacă nu asta îți dorești;
  3. Nu te mai explica 😋 (în special fără să ți se ceară) pentru acțiunile tale, în care crezi 100%, cine te acceptă, te acceptă așa cum ești;
  4. Nu mai da sfaturi fără să ți se ceară asta;
  5. Familia e pe primul plan, toate celelalte vin după;
  6. Prietenii nu sunt neapărat cei cu care ieși în fiecare zi sau iți pierzi zilele la cafele și bârfe, sunt aceia care te acceptă în orice situație și nu te judecă;
  7. Nu judeca după aparențe!
  8. Am învățat să iert și să uit….așa sunt eu….iar asta mă ajută să merg mai departe și să nu am resentimente față de cineva;
  9.  Salută și spune Mulțumesc! Indiferent cine, ce ți-a facut, în cei “7 ani de acasă” sunt sigură că ai învățat să saluți și să spui mulțumesc 🙂 ;
  10. Am învățat să am răbdare cu planurile de viitor;
  11. Am învățat să ascult , apoi să vorbesc.
  12. Viața îți oferă atâtea alternative, trebuie doar să le observi;
  13. Am învățat să văd partea plină a paharului;
  14. Dacă cineva nu este de acord cu tine, nu înseamnă că ceea ce faci nu e bine pentru tine;
  15. îmi respect promisiunile.
  16. Am învățat să îmi accept greșelile și să le iau drept lecții de viață;
  17. Am învățat să mă accept așa cum sunt și să îmi iubesc corpul așa cum e;
  18. Nu poți controla tot;
  19. Oamenii sunt invidioși și răi-  depinde de fiecare cum își gestionează emoțiile și acțiunile;
  20. Acceptă consecințele faptelor tale, indiferent dacă sunt pozitive sau negative;
  21. Nu poți obliga pe nimeni să te placă sau să te iubească; 
  22. Dacă respecți, nu înseamnă că vei fi respectat;
  23. Nu vei avea tot timpul ce vrei…. așa e viața… trebuie să lupți de multe ori ca să reușești;
  24. Nu te băga în drama altora 😌, e mai sănătos pentru tine și pentru relațiile tale să eviți aceste situații;
  25. Iubirea ❤️ poate veni cu timpul și poate crește în timp;
  26.  Nu îți mai compara viața cu alții, fiecare îșî duce greutățile și fericirile altfel.
  27.  Am învățat să am încredere în mine și în deciziile mele;
  28.  Nu există dragoste mai mare decât dragostea pe care o porți pentru copilul tău; ❤️
  29.  Am învățat că e ok ca prietenii să vină și să plece….fiecare lăsându-ți amintire, o părticică din ei ; 🌈
  30. Am învățat să spun ceea ce simt , să nu mai ocolesc să îmi spun părerea (când este cazul) doar pentru a-i face pe alții să se simtă bine;
  31. Timpul petrecut pe telefon e timp pierdut și de cele mai multe ori inutil;
  32. Am învățat că unele persoane nu te cunosc după ani de “prietenie”, ceea ce e ok, fiecare își croiește drumul său;
  33.  Nu mai încerca să îi faci pe alții sa îți ințeleagă reacțiile, acțiunile…în special pe cei care se simt răniți de ele….oricât ai încerca, în 90 % din cazuri, își vor menține aceeași părere;
  34.  Vorba aia “prietenii știu de ce” se aplica doar la cei care te vor în viața lor; 😏
  35.  Prioritățile tale se schimbă cu 180gr după ce devii mamă, ceea ce e ok și normal 🙂  și trebuie să accepți asta… and earn it.

i choose to be happy

Pe lângă cele enumerate sunt și altele, dar acestea sunt mai importante pentru mine, deoarece 80% din ele le-am descoperit în ultimii 4 ani. 🤓

Aș putea să scriu multe despre ce consider că este ok și ce nu, sau ce e moral si ce e imoral , dar consider că fiecare om e special și are învățările lui, acestea sunt ale mele, până acuma….

De abia aștept să văd ce imi rezervă următorii 10 ani…..we’ll see…. 🙃

ff

 

 

Do not let the outer world become stronger than your inner world.

YOU are powerful.

YOU are strong.

Stand in your power.

                                                     Mastin Kipp-

 

Cu drag, 

ramona-c-1


2 thoughts on “LIFE: Ce am invatat pana la 30 de ani

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s