LIFE: Viata si ofurile ei!

getacover-com-image

Toți avem ofuri, nemulțumiri care ne reflectă viața de zi cu zi, dar nu toți știm când să ne oprim, să ne uităm în jur și să realizăm că viața pe care o trăim ne oferă mult mai multe decât probleme sau piedici. Viața e frumoasă, totul depinde de cum vezi jumătatea de pahar…plină sau goală?

De ce suntem nemulțumiți?

Am observat de curând câtă lume din jurul meu este nemulțumită, câți uită de unde au plecat. Suntem nemulțumiți deoarece considerăm că viața e nedreaptă cu noi.

Sunt sigură că pe toți ne încearcă viața, mai devreme sau mai târziu ,iar în acele momente credem că problemele noastre sunt cele mai mari- e normal să gândim așa. Dar dacă facem un pas înapoi și ne uităm cu atenție in jurul nostru, vom vedea că se poate și mai rău.

Unde vreau să ajung? Am de o perioadă bună, în jurul meu, oameni cu probleme; sunt cei care au divorțat, care nu își găsesc un partener de viață appropiate, care nu sunt mulțumiți de viața lor sau de viața de cuplu, si așa mai departe, și acei oameni pe care îi încearcă viața în adevăratul sens al cuvântului, se luptă în fiecare zi pentru a învinge o boală atât de cunoscută și de mediatizată în zilele noastre- cancerul.

Știu, v-ați fi așteptat la o postare mai happy, dar nu de curând am aflat că o cunoștință, apropiată mie, care are doi copii mici a fost diagnosticată cu această boală. Țin să precizez că această persoană este una care face sport, mănâncă sănătos, are grijă de ea și totuși a ajuns aici… Acest lucru m-a afectat și mai tare deoarece o prietenă bună se luptă cu această boală de aproape 1 an, văd cât de mult o afectează.

Toate aceste întâmplări m-au facut să mă gândesc la ce am eu, la ce prețuiesc eu.life-lesson

A fi în situația în care sunt persoanele de mai sus e crunt (the best word i could find), să nu ai siguranța zilei de mâine, să nu ai siguranța că peste un an totul va fi bine și poți să îți continui viața liniștit/liniștită, să nu ai siguranța că iți vei vedea copii crescând și că vei fi lângă ei în momentele lor de bucurie ( știu ca sună foarte trist, but at the end of the day, aceasta este realitatea în care trăiesc unii).   

De multe ori ne spunem că nouă nu ni se poate întâmpla, că avem grijă de noi și că facem totul ca la carte, și totuși… uite că viața ne dă lecții mereu, tot ce trebuie noi să facem este să învățăm din ele.

Revenind la nemulțumiri, le am și eu pe ale mele – am săptămâni mai bune, altele mai rele, ca orice om, mă mai plâng și eu, dar câteodată, știind ce e în jurul meu, îmi spun că nu am voie să mă plâng. Văzând și partea asta, mai întunecată a vieții, consider că mulți dintre noi ne “plângem”, deseori nejustificat, chiar și eu de cele mai multe ori, uităm câte ne oferă aceasta viață.grateful

Să ne bucurăm de ce avem, sa ne bucurăm de copii noștri, care în fiecare zi ne vrăjesc cu cel mai pur zâmbet, să ne bucurăm de partenerii de viață (care ne acceptă și ne suportă zi de zi 🙂 ), să ne bucurăm de părinți, fără de care nu am fi ajuns oamenii care suntem, să ne bucurăm de frații/surorile pe care îi/le avem și la care putem apela în momentele grele, de bunici, că încă sunt în viață și ne încântă de fiecare dată cu prăjituri și cu căldura lor sufletească, să ne bucurăm de prieteni, aceea pe care îi avem și să îi acceptăm cu bune și cu rele (așa cum viața ne încearcă, de multe ori ne încearcă cu ei)… să ne bucurăm de tot….deoarece nu știm când nu o să le mai avem.

Când aveți o zi proastă, gândiți-vă că undeva, cineva vă împărtășește nemulțumirea și că întotdeauna se poate și mai rău.

O să închei cu câteva citate despre viață de Dalai Lama 🤓

Oamenii trebuie iubiți și lucrurile folosite. Haosul lumii de azi este pentru că iubim lucrurile și folosim oamenii

Oamenii aleg diferite căi pe drumul către împlinire și fericire. Doar pentru că nu sunt pe drumul tău, nu înseamnă că s-au rătăcit.

Adu-ți aminte că uneori să nu primești ceea ce îți dorești, poate fi un mare noroc.

 

Cu drag,

ramona-c-1


Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s